BISERICA
PIERDUTǍ
© Liviu Oltean
Ianuarie, 2010
Redactare: Eastpoint Books
Copertă: Alina Oltean
Personajele,
localizarea şi situaţiile prezentate în acest roman sunt imaginare. Orice asemănare cu persoane
sau situaţii reale este întâmplătoare.
Toate drepturile rezervate sub incidenţa convenţiilor
internaţio-nale. Această carte sau părţi
ale ei nu pot fi reproduse fără acceptul scris al autorului.
Capitolul
6
Comandantul Dudescu stătea la biroul său,
desenând cu creionul pe hârtie figuri geometrice şi arabescuri
fără nici o noimă. Avea o muncă extrem de uşoară,
dar ar fi preferat să fie ocupat, să investigheze, să facă
cercetări într-o echipă de specialişti, cu cei de la laboratorul
de criminalistică. Când luase postul de la penitenciar, nu îi
trebuiseră mai mult de două săptămâni ca să se familiarizeze
cu procedurile şi personalul. Îşi cunoştea toţi subalternii
pe nume şi ştia mai multe despre ei decât îşi imaginau
mulţi. Îi observase pe fiecare în parte, ba mai mult le făcuse
şi portretul psihologic la fiecare. Stabilise câteva reguli noi cu ei
şi se încredinţase că fiecare înţelesese exact care îi sunt
îndatoririle. Din acel moment toate mergeau ca pe roate şi foarte rar mai
trebuia să mai muştruluiască pe câte cineva. Aşa se face
că în ultima vreme, stătea mai mult în birou, gândindu-se mereu la
ale sale.
Discuţia care o avusese cu o zi în urmă îl cam
pusese pe gânduri. Observase mai demult o oarecare schimbare a soţiei
sale; rebela fata de preot pe care o cunoscuse în facultate, plină de
veselie şi cu chef de viaţă, începuse să fie
preocupată acum de lucruri mult mai serioase. Pe de altă parte,
îşi dădea seama că era absolut normal ca evenimentele petrecute
cu tatăl ei să o schimbe şi probabil că acum avea
remuşcări pentru că adesea nu îl luase în serios. Tatăl ei
preot la a treia generaţie, cu convingeri conservatoare, dacă nu
chiar ultra-conservatoare. Dudescu ştia foarte bine că socru-său
nu îl plăcuse pe el niciodată, mai cu seamă din cauza meseriei
lui, iar faptul că nu se cununase religios cu Mirela, pusese capac la
toate.
-
Nu sunt de acord ca fata mea să facă un asemenea
pas important în viaţă şi să nu facă asta în faţa
lui Dumnezeu, îi spusese protopopul lui Florin.
-
Dar domnule Mihăilescu, în cazul acesta ne puteţi
cununa dumneavoastră, aici în casa dumneavoastră, fiindcă ştiţi
bine că mi s-a pus clar în vedere de către superiori să nu
mergem la biserică. Astea sunt vremurile şi nu avem ce face.
-
Nu este totuna tinere, îi spusese protopopul. Există o
tradiţie, veche de două mii de ani. Înainte de cununie posteşti,
te duci şi te spovedeşti, după aceea mergi la biserică
şi te cununi...
-
Mă spovedesc la preot? îl întrerupse Florin.
-
Da, te spovedeşti, asta este tradiţia.
-
Aveţi idee domnule câţi oameni sunt în
puşcărie în acest moment fiindcă s-au spovedit unor preoţi
informatori?
-
Astea sunt zvonuri care fac parte dintr-o campanie de
denigrare a clerului, tinere. Desigur că nu există pădure
fără uscături, dar în niciun caz nu se poate generaliza că
toţi preoţii sunt turnători.
-
Nu sunt toţi, dar foarte mulţi colaborează
şi credeţi-mă că în această privinţă am
informaţii foarte exacte.
-
Sunt convins că ai tot felul de informaţii, îi răspunsese
protopopul cu ironie.
La puţin timp însă de la această
conversaţie, socrul său fusese arestat şi deşi Florin nu
ajunsese niciodată să afle cu exactitate ce se întâmplase cu el,
cineva din minister îi sugerase, fără să intre în detalii
că i se înscenase ceva de către proprii săi colegi în
sutană.
Cineva bătu însă la uşă,
întrerupându-l din gândurile sale.
-
Intră, strigă el.
-
Să trăiţi tovarăşul comandant, zise
plutonierul după ce intră şi închise uşa după el.
Să ştiţi că avem probleme mari cu Gonţea.\
-
Ce probleme, tovarăşe? întrebă Dudescu curios.
-
Are un pistol, tovarăşu’ comandant. Are un pistol
asupra lui.
-
Ce pistol, măi Vasile?
-
Pistol, pistol...şi nu e unul din dotare, e pistol
străin.
-
Cine a văzut pistolul?
-
Eu l-am văzut, tov comandant. Am intrat la el în
cameră că dăduse radioul tare, de ziceai că este la parcul
de distracţii şi când îl văd cu un pistol în mână...îl învârtea
pe deget şi fluiera.
-
Şi tu ce ai zis?
-
Ce să zic? L-am întrebat de unde are pistolul şi el
mi-a spus că nu-i treaba mea şi că să ies afară.
Dudescu se lăsă pe spate în scaun şi
îşi frecă ochii cu degetele. Nici nu-i venea să creadă
aşa poveste. Se gândi pentru o secundă să pună mâna pe
telefon şi să-l întrebe pe Costea, dacă ştia ceva despre
pistolul lui Gonţea, dar se răzgândi imediat şi îi spuse
plutonierului:
-
Adu-l te tog la mine pe Gonţea, să discut eu cu el.
Vasile dispăru imediat şi se întoarse după
vreo cinci minute cu Gonţea.
-
Poţi să ne laşi singuri, tovarăşul
plutonier, zise Dudescu, la care Vasile ridică din sprâncene a mirare
şi răspunse:
-
Cum ordonaţi dumneavoastra, tov comandant. Apoi
ieşi din cameră.
Dudescu îl privi câteva clipe pe Gonţea
fără să spună o vorbă. Stătea relaxat pe scaun cu
capul lăsat puţin pe spate, în timp ce tot corpul părea să
îi fi alunecat sub biroul de lemn masiv. Gonţea stătea în picioare în
faţa lui, nebărbierit, în uniformă militară fără
epoleţi, descheiat la jumătate din nasturii tunicii şi îl privea
pe Dudescu cu un zâmbet sfidător.
-
Pot să stau jos, întrebă Gonţea într-un final.
-
Nu, nu poţi, îi răspunse Dudescu scurt. Am auzit
că ai avea un pistol asupra dumitale, continuă el după o
pauză.
-
Aţi auzit bine. Şi care este problema?
-
Problema este că în această unitate, numai
persoanele autorizate pot deţine o armă.
-
Păi şi eu sunt autorizat, zise Gonţea zâmbind
din colţul gurii.
-
Poţi să îmi arăţi şi mie
autorizaţia de port-armă, în acest caz?
-
Nu, nu pot.
-
De ce nu poţi?
-
Pentru că nu o am asupra mea.
-
Dacă o ai la dumneata în cameră, spune-mi unde este
şi trimit pe cineva să o aducă.
-
Nu e la mine în cameră.
-
Atunci unde e?
-
În altă parte...
-
În altă parte, adică în afara acestei
unităţi?
-
Exact.
-
În acest caz tovarăşe Gonţea, am să te
rog să îmi predai pistolul, spuse Dudescu calm.
-
Mă faceţi să râd, tov comandant. Cum să
vă dau eu pistolul meu? Cine vă credeţi să îmi cereţi
una ca asta?
-
Cine mă cred? Ai zis cu gura dumitale că sunt „tov
comandant” şi în calitate de comandant, îţi cer să îmi predai
pistolul.
-
Şi de ce mă rog să vă dau pistolul?
-
Pentru că nu poţi prezenta un permis
port-armă.
Gonţea se răsuci nervos şi puse mâna pe
clanţă.
-
Tov Gonţea, îi spuse Dudescu calm, din camera asta nu
ieşi decât după ce predai pistolul, ai înţeles?
-
Am înţeles, am înţeles, se răsti Gonţea
întorcându-se spre comandant şi scoase de sub tunică un pistol. Uite
pistolul...ia-l dacă eşti aşa de tare, zise el şi
îndreptă pistolul cu ţeava spre Dudescu.
Comandantul stătea însă în aceeaşi
poziţie, fără să clipească.
-
Nu este bine să îndrepţi pistolul spre mine Gonţea,
zise el la un moment dat.
-
Şi mă rog de ce nu e bine? Că ţi se face
frică? zise Gonţea umflându-şi pieptul ca un cocoş care e
gata-gata să sară la luptă.
-
Nu este bine pentru tine, pentru că am să te
împuşc. De ce crezi că ţin mâinile sub birou? Pentru că am
un pistol într-una din mâini. Sunt în legitimă apărare, aşa
că dacă nu pui pistolul încetişor pe birou, am să îţi
zbor creierii.
-
Şi dacă trag eu primul? zise Gonţea nervos.
Crezi că eşti mai iute ca mine?
-
Nu ştiu dacă sunt sau nu, dar ştiu precis
că eu am glonţ pe ţeavă, pe când tu nu ai.
-
Pe cât punem pariu? întrebă Gonţea, încercând
să pară calm.
-
Pe viaţa ta, Gonţea, pe viaţa ta. Ai trei
secunde să pui pistolul pe birou, cu patul spre mine şi ţeava
spre tine. Unu...doi...
-
Ajunge, ajunge, zise Gonţea şi un strop de sudoare
i se prelinse de pe frunte pe nas.
Puse apoi pistolul pe biroul lui Dudescu în poziţia
în care acesta i-o indicase.
-
Beretta de 9 mm, zise Dudescu privindu-l în ochi. Din
totdeauna mi-am dorit un Beretta.
-
O să mi-l daţi înapoi foarte curând, zise Gonţea.
-
Ţi-l dau când îmi arăţi permisul. Acum mergi
la tine în cameră.
Gonţea se întoarse şi ieşi din cameră
fără să spună nimic. Dudescu se ridică de pe scaun,
răsuflă adânc şi îşi puse TT-ul în buzunar. Apucă
pistolul lui Gonţea, scoase încărcătorul şi îl puse pe
birou. Îl armă şi apăsă pe trăgaci, iar percutorul
făcu un clic metalic.
„La ce bun să ai pistol, dacă nu este şi
armat la momentul potrivit”, îşi spuse el, apoi luă pistolul şi
îl încuie în fişetul cenuşiu.