Baltimore '99

 

Era vineri seara si stateam lungit in pat in camera hotelului, uitandu-ma pe tavan, cu televizorul mergand, cu sonorul dat la minimum.
Avusesem o zi obositoare; dimineata aterizasem in Baltimore si mersesem sa vizitez o companie cu care faceam business de trei ani si care se arata tot mai nemultumita de noi; se plangeau intr-una de preturile noastre. Le-am explicat situatia, pe care o stiu si ei foarte bine dealtfel; sectorul nostru este in plina recesiune, preturile materiilor prime sunt ridicate, costul energiei merge in sus in mod continuu, iar toti clientii ne cer reduceri de preturi. Am incercat sa salvez situatia, dar nu am facut promisiuni sau concesii; probabil ca o sa-i pierdem, dar ce puteam sa fac mai mult decat atat?

Nici Barry nu era prea optimist cand m-a trimis sa vorbesc cu ei.
- Stii ca ti-am rezervat bilet cu intoarcerea Luni. Daca reusesti sa-i convingi sa continuam relatia in aceiasi termeni- bine; daca nu, aia este. Nu putem pierde bani, numai asa de dragul clientilor. Stai intr-un hotel peste weekend, si te intorci Luni dimineata. Stai trei zile in Baltimore, te mai odihnesti un pic, mai vizitezi orasul; sunt o gramada de locuri pe care le poti vedea...

Da, o gramada de locuri pe care de fapt nu am niciun chef sa le vizitez; aceleasi mall-uri, aceleasi magazine, aceleasi restaurante, ce sa zic...
Dar stai un pic... Ce-ar fi sa merg la biserica?
M-am dat jos din pat si am luat cartea de telefon si am inceput sa caut in sectiunea "Churches".
Si cartea de telefon este parca aceeasi ca peste tot.... O suta de biserici baptiste, zeci de luterane, nazarinene, gregoriene, penticostale, catolice, non-denomination, pana si jewish-christian... Dar eu ma uitam dupa cele ortodoxe: doua rusesti, doua grecesti, una ucrainiana, una sarbeasca, una etiopiana...
Unde sa ma duc Duminica?

Nu stiu cum s-a facut sau cum m-am hotarat, dar Duminica la ora 9 ma aflam la intarea unei mici bisericute rusesti, situata intr-un cartier cu case vechi si cam saracacioase, in care locuisera candva imigranti rusi care lucrau in port sau in fabricile din apropiere.

Am intrat in biserica care era aproape goala si mi-am ales un loc undeva aproape de usa. Cateva fetze de batrani s-au intors spre mine, o batrana chiar mi-a zambit.
Peste cateva minute, usile imparatesti s-au deschis si un preot tanar cu o barba taiata scurt a aparut si intorcandu-se spre altar, a inceput sa cante cu o voce de bariton: "Blessed is the Kingdom of our God, now and onto ages of ages!"
Slava Domnului ca tine liturghia in engleza si nu in rusa, mi-am zis; am sa inteleg si eu ce spune.
Din strana de deasupra mea am auzit corul cantand un "Amin" care m-a cutremurat.

Primul imbold a fost sa ma ridic si sa ma uit la cor, pe care nu-l puteam vedea de unde stateam si sa vad cati oameni sunt acolo. Pareau sa fi fost multi dupa rezonanta vocilor, sau cine stie poate erau doar difuzoare, ca mai vazusem si dintr- astea. M-am ridicat incet si m-am mutat cateva randuri mai in fata, si aruncand o privire in sus am zarit patru femei si doi barabati. Incredibil...
A fost una din cele mai frumoase liturghii la care am asistat de cand traiesc in America.
Preotul a tinut o predica destul de buna; era Duminica Orbului, si a vorbit despre ochii duhovnicesti si alte cateva lucruri potrivite. Apoi a repetat predica in rusa, poticnindu-se din cand in cand si folosind expresii in engleza, cand nu stia cuvantul rusesc potrivit.
Ce sa spun, ma cufundasem de tot in slujba si in gandurile mele, asa ca nici n-am observat ca biserica se umpluse. M-am trezit abia cand preotul a inceput sa faca anunturi despre activitatea parohiei. Apoi a intrebat daca sunt si vizitatori din afara si m-am gandit ca nu este cazul sa raspund si sa incep sa ma prezint, cine sunt de unde vin, samd. Dar tanarul preot si-a pironit privirea asupra mea si zambindu-mi m-a intrebat:
-Dumneavoastra, domnule, parca nu v-am mai vazut, la noi in biserica?
- A, da... am raspuns, ridicandu-ma in picioare si punand automat zambetul american pe figura. Da, sunt din afara orasului si am gasit biserica dv. in Yellow Pages, asa ca uite, am venit la liturghie... - si am dat sa ma asez.
- Ne pare foarte bine ca ati venit. Din ce oras sunteti?
- Locuiesc in Chicago, i-am raspuns. Imi pare bine ca am venit la biserica dv... frumoasa slujba... si predica...si corul, formidabil...
- Multumim, multumim, mi-a raspuns preotul zambind larg. Mai veniti pe la noi cand sunteti in oras.
- Cu siguranta, cu siguranta... si m-am asezat cu vadita dorinta ca oamenii sa-si intoarca privirea de la mine, ceea ce s-a si intamplat indata. Uf, am rasuflat usurat.

La sfarsitul slujbei, cativa mai grabiti se indreptara spre usa, altii se adunara in grupuri mici, schimband saluturi sau discutand diverse.
M-am indreptat hotarat spre iesire, incercand sa nu par grabit deloc. Cand sa ies, un tanar blond, pistruiat si cu ochelari de miop mi se puse in cale, intrebandu-ma fara prea multe ocolisuri:
- Am sesizat un accent strain la dv. Din ce tara sunteti?
- Sunt din Romania i-am zis. Europa de Est...pe linga Bulgaria, Rusia... pe acolo...
Ochii sai miopi se marira, iar lentilele ochelarilor ii mareau si mai mult, ca m-am si speriat.
- Chiar sunteti din Romania? Nemaipomenit...
Nu stiu de ce, dar cred ca sta in politetea americana, ca de cate ori ii spui cuiva ca esti din Romania, sa se arate mirat si chiar fascinat. La inceput am crezut ca este din cauza filmelor cu vampiri sau din cauza Nadiei Comaneci, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca este din pura politete.
Dar in cazul acestui tanar, trebuie sa fi fost altceva, pentru ca insista:
- Romania? Formidabil... Parintele Alexei ... era tot din Romania... De necrezut...
- Parintele Alexei? zisei eu neincrezator... Nu-l cunosc... Nu stiu, dar parca Alexei nu prea suna a nume romanesc...
- Nu, nu... repeta tanarul. Toata lumea de aici stie ca parintele Alexei era din Romania... Father John, Father John, striga el catre preot. This gentleman here is from Romania, like Father Alexei!

OK, imi zisei eu si incercai sa analizez rapid situatia. Ma aflu in fata unui tanar cu un comportament ciudat si probabil ca cel mai bine este sa-i zambesc si sa-i spun ca mi-a parut bine ca l-am cunoscut, si la revedere, am un avion de prins... Pe curand...Bye...

Probabil ca am imbatranit si reactiile mi s-au incetinit, sau poate ca americanii acestia de origine rusa sunt mai rapizi decat mi-am imaginat... Pentru ca intr-o secunda m-am trezit inconjurat de o multime de fetze prietenoase si zambitoare, care mai de care adresandu-mi-se si spunandu-mi cat de bine le pare de cunostinta...

Preotul cel tanar se apropie si el si zise:
- Nu va suparati domnule ca am tabarat asa cu totii pe dumneavoastra. Dar noi, in parohia aceasta, am fost asa binecuvantati cu parintele Alexei, asa incat orice lucru ce ne aminteste de el, ne... nu stiu, ne emotioneaza, ne... bucura...
- Da, da... nu cunosc detaliile, dar am inteles de la acest tanar ca parintele Alexei era roman, adica din Romania, vreau sa zic... da, da..., ma balbaii eu, inca nedumerit de toata situatia.

- Daca aveti timp, poate veniti cu noi jos in sala sociala, avem cafea si prajituri...mai schimbam o vorba...pot sa va mai dau si alte amanunte...

- Cu placere, zisei eu,devenit dintr-o data curios.
Cine o mai fi si acest parinte "Alexei din Romania"?

Am coborat pe scara ingusta ce ducea in subsolul bisericii. Sala fusese amenajata pe economie, cu mese si scaune metalice, la care puteau sta probabil vreo cincizeci de persoane. Printr-o usa deschisa se vedea o bucatarie in care doua batrane stateau de vorba in timp ce asezau prajiturele pe niste platouri.

Daca mobilierul era sumar, peretii insa erau acoperiti insa cu o multime de fotografii in rame vechi. Preotul a vazut ca-mi atintisem privirea asupra fotografiilor si m-a indemnat:
- Veniti sa vedeti, avem aici o multime de amintiri. Uitati aici avem o fotografie de la sfintirea bisericii, in 1913. Episcopul Nicolae a venit tocmai din San Francisco special pentru sfintirea bisericii.
Intr-adevar, o adevarata istorie in imagini; fotografii in care apar oameni imbracati dupa moda vremurilor, barbatii cu meloane, ghetre, bastoane, femeile in pardesiuri si cu palarii a la Greta Garbo, cate un Ford cu roti cu spite de lemn, toate afisand o atmosfera tipica americana, cu o singura exceptie - expresiile fetelor acelor oameni - expresia imigrantului ce trudeste in timpul saptamanii pentru cativa centi pe ora, se imbraca duminica cu cele mai bune haine, vine la biserica unde se roaga pentru ca nu stie ce o sa-i aduca saptamana urmatoare: un job mai bun, sau unul mai rau, poate lay-off, poate bogatie, sau poate saracie, o casa mai mare, sau sechestru pe locuinta, cine stie... Este expresia stress-ului acumulat in fiece zi. Stress-ul este plata pentru viata mai indestulata pe care o duce aici in Lumea Noua, fata de viata plina de lipsuri din tara de bastina... Cand are timp, imigrantul isi aduce aminte de toate astea; isi aduce aminte cat era de lipsit acasa, dar isi mai aduce aminte si ce putine griji avea, si cateodata se intreaba: oare merita? Si atunci isi indreapta privirea spre copii, care nu stiu ce a fost si cum a fost si de ce a fost... Care gandesc in alt fel decat parintii lor, pentru ca sunt a doua generatie... Copiii iau toate lucrurile mai usor, se adapteaza, se integreaza. Si atunci imigrantul stie: da, merita.
Dar cu toate astea, expresia aceia ii ramane pe fata. Si cand vine la biserica, spune intotdeauna acea rugaciune catre Maica Domnului - "Ajuta-ma ca pe un pribeag, primeste-ma sub Sfant Acoperamantul Tau... ca toate le poti cate le voiesti..." fiindca nimeni nu intelege mai bine ca el acele cuvinte.

- Veniti putin aici, sa vedeti, ma striga preotul trezindu-ma din gandurile mele.
Uitati aici este parintele Alexei.

Este o poza facuta pe treptele din fata bisericii; un preot de statura mijlocie, cu barba alba, tunsa scurt, sta zambind in mijlocul credinciosilor. Tufisurile de azalee ce stau de o parte si de cealalata a scarii sunt pline de flori; e o zi de primavara. Toti zambesc, unii chiar par sa rada in toata regula, expresia obosita de pe fata celora din celelalte poze a disparut. Lucrul acesta iti sare in ochi imediat. Tanarul preot ma priveste zambind si imi spune:
- Vedeti, acesta este Parintele Alexei. Apoi, dupa o pauza, uitati aici sunt eu, zice el aratand catre un baietel, imbracat cu pantaloni scurti cu bretele si cu o camasa alba.

- Da, zic eu, este intr-adevar formidabil...
Si am zis asta pentru ca, privind figura batranului acela, am stiut pe loc ca este roman. Iar oamenii aceia din jurul lui zambeau fericti; uitasera pentru moment de toate grijile si greutatile vietii. Ce le-o fi zis, ce le-o fi facut, nu stiu... Dar erau fericiti.
Si in clipa aceea mi-a fost ciuda pe ei... Mi-am vazut, sau poate ca am crezut ca mi-am vazut fata in reflexia sticlei ce acoperea poza. Oricum tot nu are importanta, pentru ca imi stiu prea bine expresia fetzei... O vad in fiecare dimineata in oglinda cand ma barbieresc... Brazdata de riduri, cu obrajii cazuti, cu ochii pe jumatate inchisi. Toti banii care i-am castigat in acesti ani, toate functiile, toate receptiile, toate mancarurile si bauturile alese pe care le-am inghitit, fumul tigarilor de foi scumpe pe care l-am inhalat, nimic, nimic nu poate sterge de pe fata mea acea expresie, iar in fotografia asta veche, rusnacii astia adunati in jurul unui popa roman, zambesc fericiti... si stiu precis ca nu se prefac...

- Nu va simtiti bine, ma intreba preotul?
- Nu, nu, sunt OK, i-am raspuns. Sunt doar cam obosit; stiti cum este cu zborul, cu munca, toate se aduna...
- Da, stiu, zise el. De aceea sper ca nu v-ati suparat ca am insistat sa veniti aici jos.
- Nu, de fel, chiar imi face placere. Fotografiile astea de pe pereti sunt o adevarata comoara.
- Da, asa este, zise preotul. Facu apoi o pauza, ezita un pic, apoi ma intreba:
- Sunteti ortodox, nu-i asa?
- Sigur ca da, i-am raspuns.
- Sunteti de mult in America?
- De douazeci de ani, spusei, incercand sa ghicesc unde vrea de fapt sa ajunga.
- Deci stiti romaneste, nu-i asa?
- Da, stiu.
- Stiti... nu stiu...- ezita el in continuare- v-ati supara daca v-as ruga sa-mi traduceti ceva din romaneste.
M-am uitat la fata lui, si am observat ca rosise. Si m-am gandit ca poate acreala fetei mele il intimida. Asa ca i-am zambit si am incercat sa-i vorbesc pe tonul ce mai jovial de care eram in stare:
- Nici o problema, dar se poate, cu mare placere.
Fata preotului se lumina dintr-o data si zise:
- Nu vreti sa mergem pana sus in biserica? Am in altar ceva ce as vrea sa va arat.
- Sigur, am zis. Haideti sa mergem sus.

Tanarul a luat-o aproape la fuga pe scari in sus, iar eu l-am urmat.
In biserica nu era nimeni, si cineva stinsese luminile. Lumina zilei se filtra prin ferestrele inguste cu vitralii; parea ca si cum soarele statea sa apuna, desi era de-abia amiaza.

Preotul imi deschise usa din dreapta a altarului si ma pofti inauntru spunindu-mi:
- Atata va rog frumos sa nu treceti prin fata mesei altarului. Nu va suparati.
- Cum sa ma supar am zis? Inteleg perfect...
Altarul era simplu; cateva icoane pe pereti, un chivot din lemn poleit asezat pe masa altarului, un crucifix de bronz, lumanari; in stanga o masuta mica, iar in dreapta, in spatele meu, un dulap cu usa glisanta, pe care preotul il deschise si vazui inauntru cateva patrafire si vesminte preotesti, puse pe umerase.
Fr. John apuca un set de vesminte de culoare albastra tesute cu fir auriu, putin decolorat si mi-l arata:
- Uitati, acestea sunt vesmintele lui Father Alexei, pe care mi le-a lasat mie, dupa ce s-a retras. Stiu ca mai pastra aici si o haina ponosita gri la culoare cu niste dungi; nu era o haina preoteasca, dar ii purta multa grija; cred ca a luat-o cu el cand a plecat...
Apoi scoase din dulap o carte veche legata in piele si o aseza pe marginea mesei altarului, in fata mea si imi facu semn sa o deschid.

Cand am deschis cartea si am vazut literele chirilice, m-am intristat dintr-odata. Primul gand care mi-a trecut prin cap a fost ca totul e o confuzie si toata povestea cu "Parintele Alexei din Romania" nu este decat o neintelegere. Am avut o cadere care a durat cateva secunde, apoi am vazut in coltul de sus al primei pagini scris cu cerneala: Alecsandru Marinovschi, Institutul de Teologie Bucuresti, 1945.

Apoi mi-am dat seama ca era de fapt o carte romaneasca scrisa in chirilice, si pentru prima data in viata, m-am bucurat ca am fost silit sa invat rusa si alfabetul chirilic, in scoala.

Am citit titlul: "Ceasoslov, tiparitu cu cheltuiala si sarguinta IPS D.D. Nifon, in cea din nou intocmita tipografie a sa, Bucuresci 1854".
O pace care numai din ceruri putea sa vina s-a pogorat asupra mea si am simtit nevoia sa-mi fac semnul crucii.
Cine poate sa-si imagineze asa ceva?
Merg intr-un oras in care nu stiu pe nimeni, intru in prima biserica ortodoxa pe care o gasesc in cartea de telefon si ma trezesc apoi in altar tinand in mana o carte a unui conational, caruia o mica comunitate ortodoxa ii pastreaza o amintire si o dragoste rar de intalnit. Nu stiu ce sa zic... Domnul fie laudat!

Rasfoiesc ceaslovul si observ ca pe margini apar mai multe notari, semnaturi, date, ani. Cred ca cea mai veche semnatura este dela 1872 si este a unui preot de la biserica Slatari.

Father John, nu zice nimic, ci ma lasa sa rasfoiesc cartea pe indelete. Banuiesc ca are ceva anume care vrea sa-i traduc, dar deocamdata tace.
Majoritatea notelor scrise de mana sunt ale parintelui Alexandru, ca deja ii cunosc scrisul. Multe sunt scrise in romaneste, dar unele sunt in rusa iar altele in engleza.
Spre sfarsitul cartii gasesc pagini rupte dintr-un caiet, scrise de mana, pe care cineva le-a pus intr-o anumita ordine intre filele cartii.
Ma uit la Father John intrebator si el da din cap. Asta este ceea ce il interesa.
Sunt predici scrise de mana parintelui Alexandru; majoritatea sunt scrise in romaneste, cateva in ruseste si in engleza. Mai sunt si cateva scrisori si niste pagini ca de jurnal.

- Sunt multe pagini in romaneste, ii spun preotului. Pe care vreti sa vi-o traduc.
Parintele rasfoieste cartea si scoate o pagina de jurnal cu data de 15 August 1963.
O citesc.
Sunt cateva citate din Sf. Ioan Gura de Aur si apoi cateva idei principale dintr-o predica la Adormirea Maicii Domnului, apoi urmatoarele randuri:
Au trecut zece ani de cand nu am mai imbracat vesmintele preotesti.
Astazi insa a venit la mine omul acesta Vadim, care lucrase in fabrica cu mine si m-a intrebat daca nu vreau sa slujesc la ei la biserica, fiindca preotul lor i-a parasit ca sa se mute pe coasta de vest.
Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe Vadim si pe toti ai lui!
A venit la mine si mi-a zis:
- Alexei, nu stiu de ce dar, eu am o banuiala ca tu ai fost preot la viata ta. Spune-mi daca ma insel?
Am ramas inmarmurit, pentru ca nu spusesem nimanui la fabrica despre asta si nu aveam nici cea mai mica idee de unde o fi aflat. Am incuviintat din cap, fara sa zic nimic, iar fata lui Vadim se lumina dintr-o data. Facu o pauza de cateva secunde , apoi zise:
- Vreau sa te rog sa vii la noi la biserica Duminica viitoare sa slujesti si daca oamenii te plac ramai la noi pe viata...
- Multumesc frate, am zis. Dar stii ca intai trebuie sa vorbesc cu sotia si trebuie sa am si binecuvantare de la episcopul vostru...
- Bineinteles, vorbeste cu sotia mai intai. Cat priveste episcopul, la noi in biserica, noi credinciosii hotaram cine este preot...dar te asigur ca o sa ai si incuviintarea lui
- Bine, o sa mai vorbim... dar spune-mi te rog de unde stii ca am fost preot.
- Asa mi s-a aratat mie parinte, zise omul zambind.
Aproape de necrezut. Atotputernic esti Doamne si voia Ta in veci se face!

M-am intors catre Father John; ochii ii erau umezi.
- Vadim era tatal meu; el l-a adus pe parintele la biserica noastra. Acum tatuca este impreuna cu Father Alexei, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, zise el si-si facu cruce.